Scriptoriul

În fond, produsul modelării materiei este o fuziune dintre personalitate și crezul artistic personal.

Folosesc sculptura ca bază pentru limbaj. Nucleul temelor pornește de la subiecte profund filosofice — zborul, viața, moartea. În ciuda referirilor ample, abordarea plastică are o claritate și o simplitate apropiată de ludicul copilăriei.

Cei trei ani de studiu în Restaurare mi-au format vocabularul vizual. Iconografia bizantină este un teren la care mă întorc — nu pentru a cita, ci pentru a primi rigoarea și așezarea.

Cred că fiecare dintre noi, în măsura în care poate, are responsabilitatea de a dărui. Până la urmă, iubești cât dăruiești.

Lucrarea «Monahul» este dedicată fratelui meu, călugăr. Am oferit-o într-o licitație caritabilă pentru sprijinirea formării tinerilor artiști pentru că nu am găsit o alta mai potrivită. Este poate cea mai de suflet dintre lucrările mele și am dorit să ofer ceva la care țin foarte mult.

Siluetele coboară în spațiul public al Iașului ca un salut liturgic. Filiforme, patinate, ele nu ocupă locul — îl deschid. Procesiunea leagă Esplanada Parcului Național de piațeta Mitropoliei și urcă apoi în Copou, într-un traseu care face din oraș un cadru și din cadru un răspuns.

Chiriac lucrează metalul cu o subțirime aproape imposibilă, cât să rămână în picioare și cât să pară gata să se ridice. Aici, bucuria nu este strigată — este stat în picioare.

Emanuel Chiriac aduce în dialog materia cea mai grea — fierul sudat — și temele cele mai ușoare: chipul, zborul, participarea. Lucrările par ridicate la propriu din propriul lor pământ. Fiecare sudură este o promisiune rezonabilă că fierul va sta să țină loc de trup.

Expoziția este o întâlnire cu Emilia Avărvăroaei, nu o alăturare — cele două regimuri ale materiei, rece și cald, sudat și textil, își răspund în aceeași tăcere.

Alegerea metalului sudat pornește din trei ani de Restaurare — ani în care mâna a învățat răbdarea. Fierul, cuprul, bronzul nu sunt aleși pentru greutate, ci pentru rigoarea pe care o impun. Sudura este scrierea acestei materii; tot ce fac de atunci încolo este un fel de caligrafie — a corpului, a chipului, a umbrei, a ridicării.

Raportul cu iconografia bizantină nu este unul de copiere. Este unul de rudenie. Am învățat de la icoană ce înseamnă să nu pictezi un corp, ci să îl așezi. Sculpturile mele încearcă să nu modeleze un corp, ci să îl așeze.